3 ianuarie 2009

scrieri despre Roxana


Roxana are ochii migdalaţi şi buzele senzuale. La trăsăturile feţei nu semănăm. E total diferită de mine. E matură pentru că sunt eu copilăroasă. E calmă pentru că sunt eu gălăgioasă. E calculată pentru că sunt eu impulsivă. E raţională pentru că sunt eu fără măsură. Îşi stăpâneşte cu uşurinţă sentimentele atunci când vrea. Îşi maschează perfect vulnerabilitatea cu poante sarcastice, cu o personalitate rece, independentă. Râde extrem de mult când e veselă. Nu poţi să o abordezi dacă ea nu doreşte acest lucru, poţi să faci tumbe ca un clown lângă ea sau să stai în cap; dacă ea se încăpăţânează să nu îţi acorde atenţie, e clar că nu îţi acordă.
Paradoxal cu raţionalitatea ei însă, Roxana este romantică. E visătoare şi fragilă. Îi place să fie rugată, dezmierdată. Dacă e tristă şi are ceva de spus, trebuie să stai lângă ea să o asculţi.
Ne uimeşte mereu cu frezele “super-extra-mega-trendy-fensy”, ea l-a descoperit pe “Super Sami” şi tot ea m-a făcut să fiu disperată după Prison Break. Singurul lucru la care m-aş asemana cu ea ar fi faptul că ne susţinem mereu ideile până-n pânzele albe. Poate să trăsnească cu argumente contra noastră, când ne aliem una cu cealaltă, crapă lumea (mai ales la jucatul cărţilor). E invidiată de puştoaice şi considerată încrezută, spre amuzamentul ei. Ştie să fie înţepată cu cine merită, dar şi foarte mieroasă dacă te cunoaşte bine. Nu, nu e prefăcută, e doar echilibrată. Puţini oameni deţin simţul ei de măsură. E ca o pisică: o arunci de la etaj şi ea aterizează în picioare. Are replică pentru orice şi iubeşte sincer. E adevărat că nu scrie numele iubitului pe toate foile şi nu îşi ţipă sentimentele în gura mare, dar când iubeşte, iubeşte.
Cu ea trec de la o stare la alta: acum plângem din dragoste, acum râdem de momentul care ne-a rămas în minte acum nu ştiu câţi ani. Îi plac maşinile, dacă i se pune pata pe vreun model, nu depăşeşte faza nici dacă noi discutăm despre un subiect total diferit de cel pe care îl are ea în minte.
A terminat liceul de informatică şi spre disperarea lui tati, s-a înscris la Facultatea de Sociologie şi Psihologie, secţia de Asistenţă Socială (ca nuca-n perete, dar, Roxi, ştim că a meritat alegerea). Acum urmează cursurile masteratului P.A.S.O.S. (Practica Asistenţei Sociale Orientată Spiritual). Lucrează la un centru de copii autişti, “Dincolo de cuvinte”, şi mereu ne povesteşte cu dragoste, încântare şi compasiune despre serviciul ei. Îşi dăruieşte fără reţineri inima copiilor, îi iubeşte pe toţi, dar cei mai urâţei, mai slabi sau mai bolnăvicioşi vor avea un pic mai multă iubire din partea ei.
Roxana e foarte, foarte obsedată de simetrie. Aşa cum eu văd câinii pe o rază de “sute de km”, tot aşa descoperă şi ea te miri ce “defect în partea stângă a bluzei” sau “în partea dreaptă pantalonul stă altfel decât în partea cealaltă” etc. Mereu spune că îi stă aiurea părul, deşi fiecare fir e aranjat şi pus într-o perfectă ordine. Atrage privirile trecătorilor cu eleganţa ei. Are un stil aparte, fin.
Urăşte mahalagismele şi prostia feroce. O irită hi5-ul, asta pentru că are alte lucruri mai interesante de făcut, decât “să stea să comenteze poziţiile puerile din toate pozele”. Bărbaţii tip “Gigi muşchi” nu îi stârnesc interesul, poate doar observaţiile ironice. Aşa că artiştii, fiinţele compasive şi caritabile, savanţilor şi special poezţii au întâietate.
Are idei fixe cu curăţenia şi mereu se împinge prin cameră cu Adriana pentru telecomanda TV-ului. Dacă te plictiseşti cumva uitându-te la televizor, cheam-o pe Roxana să stea lângă tine. Crede-mă, îţi va comenta fiecare acţiune, gest, haină, vorbă a actorilor, de-ţi garantez eu că nu vei mai avea timp să te plictiseşti. Nu poate să se uite liniştită la un film care o scoate din minţi, motiv pentru care se leagă de orice aspect, ca în final, să-ţi vină să înghiţi televizorul şi să te duci să te dai cu capul de pereţi. Sau a doua variantă: dă-i ei telecomanda şi vei putea rămâne. Dacă te cerţi cu ea, nu te aştepta ca lucrurile să rămână la fel. Ori îţi închide gura, ori te ignoră. Amândouă opţiuni sunt rele, stiu ce spun.
De partea cealaltă, Roxana ştie să se facă plăcută. Are un suflet mare şi nu spun asta fiindcă e sora mea. E capabilă de sacrificii mari. Poate să renunţe cu luciditate rece la o dragoste dacă a primit un răspuns clar din partea lui Dumnezeu.
În liceu stătea nopţile pe net, în facultate viziona hipnotizată Family Guy şi, de când a descoperit Prison Break, nopţile au căpătat o altă culoare pentru ea. Îi plac desenele animante, ea şi Adriana – două obsedate de Mulan, Finding Nemo şi Madagascar. De fapt, a vizionat toate filmele de desene animate pe care le poţi găsi pe reţea... Mă mir că si-a luat examenele cu brio pentru că în sesiune nu avea altă activitate. Eu cu filmele horror, ele cu desenele. Ce pot spune? Combinaţia perfectă...
E fotogenică şi îi plac sarmalele mult. Niciodată nu se satură de dulciuri şi de parcă nu ar fi de ajuns faza cu telecomanda, acum se bate cu Adriana şi pentru Cola, e o dependentă incurabilă de acest “drog” (a încercat să se lase, dar mereu se întoarce la “vechea ei iubire”). Din tainele naturii: are un semn din naştere pe mâna dreaptă în forma literei “R”. Dacă vreau să trag cu ea de toate paturile din casă, fără să mă “altoiască”, trebuie să o fac să râdă mult, pentru că doar atunci nu se poate mişca din cauză râsului. Ne place să imitam diverse persoane şi limbajul nostru e un adevărat cod. Trebuie să fii imposibil de deştept să-l spargi.
Când vreau să îmi cumpăr ceva frumos din oraş, o iau pe Roxana cu mine. Ea mereu îmi găseşte haine drăguţe. Când vreau să-mi explodeze nervii în oraş, o iau pe Roxana cu mine. Ea mereu e în stare să probeze haine şi pantofi nenumarate ore, pentru ea e teribilă distracţie să tot încerce pantofi, chiar daca mie-mi vine să-mi prind capul între uşile magazinului de atâtea nerăbdări.
De fapt, mi-e greu să vorbesc despre ea în scris. Paginile mi se par aride dacă nu reflectă dragostea ei pentru Dumnezeu, devotamentul ei pentru copii, iubirea pentru familie. E dificil să pot să scriu despre cineva cu care am împărţit o viaţă întreagă, pentru că scrisul mi se pare mic şi neînsemnat, incapabil să redea substanţa unei persoane atât de dragi mie prin nişte cuvinte slabe.
Roxana are ochii migdalaţi şi buze senzuale şi sufletul mare.




Ai nopţi, cari ţi s-aşează grele ca de plumb
Pe suflet şi pe gânduri şi pe visuri şi pe vreri, -
Nopţi negre-n care pieptul îţi tresare de furtuni,
Ce nu le spui –
Şi-n cari întreg pământul ţi se pare în zadar
Şi orice clipă ce mai vine – de prisos...
Ai nopţi,
Ai nopţi – frumoaso, dupa cari
Dintre pleoapele-ţi izvorăsc
Aşa de reci şi multe – lacrimi mari:
Bobi de lumină plângi atunci,
Plângi –
Şi-nvins eu cad genunchii să-ţi cuprind,
Căci înţeleg solia firii:
Când picurii de rouă
Răsar pe trandafiri – sunt zorile aproape...
Lucian Blaga - Zorile

2 ianuarie 2009

scrieri despre Adriana

Adriana e o adevărată fată a fluturilor. Visează fluturi, vede fluturi. Desenează fluturi pe orice, la ea chiar nu contează obiectul ce suferă voioasa acţiune. Face adevărate crize de “isterii” dacă vede unul real sau, pur şi simplu, unul desenat pe un geam oarecare. Pixurile sau creioanele ei întotdeauna îşi au în “cap” nelipsita “tufă” roz.
Adriana este studentă în an terminal la facultatea de Litere, Istorie şi Teologie, secţia Istorie. Ţin să precizez neapărat secţia, pentru că dacă în liceu auzeam peste tot unde mă întâlneam cu ea de domnia regelui cutare care a urcat pe tron în anul cutare şi a abdicat în anul cutare, sau a fost ucis de armata regelui cutare etc, acum în anii de studenţie, Adriana ne-a informat prea bine de comunismul cu toată istoria istoriei lui, de prea pomenitul holocaust, subiecte ce ocupă locul 1 în sfera intereselor ei de studiu. E atât de “ameţită” de aceste realităţi, încât a decis să-şi încununeze cariera de studentă cu licenţa ce îşi are ca structură comparaţia dintre lagărele naziste şi lagărele comuniste. E preocupată de istorie în general, dar asta nu o împiedică să iubească. În prezent, iubeşte ca acum 5 ani pe un Făt-Frumos din Iaşi, Mihai. Cei doi s-au cunoscut pe plajă într-o zi de vară, când Adriana şi sor’ mea, Roxana, se bălăceau în frumoasele valuri ale mării, până când distracţia le-a fost spartă de impertinentul şi nepoliticosul băiat ce dorea cu disperare “să intre în vorbă cu ele”. Simţindu-se jignite peste măsură şi total ofensate de atitudinea insistentă a “băgătorului în seamă”, probabil că cele două s-au strâmbat atât de “minunat”, încât Mihai le-a remarcat şi de atunci a rămas împreună cu Adriana. Au fost “mici” modificări pe parcursul acestor 5 ani, dar cine stă să le mai acorde importanţă?
Adriana s-a trezit într-o dimineaţă de dragostea cursurilor de istorie şi foarte mândră ne-a “aruncat” în faţă cuvântul ce a rămas în limbajul nostru uzual: australopitec. O “teroriza” pe Roxana cu numele faraonilor egipteni şi cu dinastiile chinezeşti.
Ideile principale la Adriana sunt două: fluturii şi curele de slăbire. Adriana e o adeptă înfocată a curelor de slăbire. De la ea am învăţat că: “Trebuie să înveţi să te hrăneşti cu mirosul”. Asta mi-a replicat-o cu mare indiferenţă într-o zi, când eu lihnită de foame îmi pironisem ochii pe binecuvântata mâncare şi ea, deranjată de acestu lucru, a făcut abstracţie de înfometarea mea şi mi-a tăiat-o din scurt. De fapt, Adriana este într-o permanentă cură de slăbire. Regula ei de bază este: cât mai puţină mâncare. E preocupată intens de părul şi de kilogramele ei, ne-a omorât cu veşnicele ei întrebări: “Fetelor, îmi stă bine părul?”, “Fetelor, fetelor, ia uitaţi-vă la mine, nu vi se pare că m-am mai îngrăşat?”. Bineînţeles că Roxana îi răspundea de fiecare dată cu acelaşi calm: “Adriana, ştii răspunsul meu: eşti obsedată rău. Potoleşte-te că altfel vei da între ale anorexiei.” Adriana râde cu mari întârzieri la glumele noastre, dar asta nu fiindcă este blondă, ci doar pentru că nu se sileşte să fie atentă la ce n-o interesează. Are ochii verzi, câteodată albaştri. E blândă, dar şi când o calci pe nervi nu-ţi mai vine să stai prin preajma ei. E deranjată la maxim de “fetele lipsite de originalitate care îi copiază mereu freza şi skinul profilului de pe hi5”. Adriana e tare sensibilă, când suferă îşi pune tot sufletul în palme. E capabilă să plângă râzând şi cu ea vorbim mereu cu: “Fatăăă!”. Cu ea am suferit greva foamei în Cluj când am rămas fără bani, cu ea am învăţat că mersul la sală te slăbeşte, că nu am voie să mănânc seara, că trebuie să reduc pâinea, că dacă facem schimb de iubiţi, “ei tot în familie rămân” şi tot cu ea râd de eşecurile comune pe care le-am avut amândouă.
Adrianei îi place Bucureştiul, motiv pentru care va da la masterat acolo, spre oripilarea, dezamăgirea mea şi a Roxanei. Este entuziasmată de arheologie, ne-a înnebunit cu săpăturile ei şi cu scheletele bolnave de ciuma nu-ştiu-care. Adriana se miră foarte mult că trebuie să îmi repete de un milion de ori că ING-ul se află la etajul 2, că magazinul cutare e pe strada cutare, că oja roză şi-a cumpărat-o în ziua cutare, că mi-a zis ce a păţit în ziua cutare atunci când eu o întreb nevinovată: “Da??? Tu vorbeşti serios?”. Întrebarea ei privind autismul meu este: “Fată, tu eşti blondă?”. Când eram mici şi ne jucam Mario, mereu cădea în prăpastie, dar asta nu o termina, dimpotrivă, se întorcea otficată către mine şi îmi exclama: ”Fată, tu chiar nu ştii să joci!”. Trebuie să recunosc că atunci când suntem împreună, ne dezvoltăm umorul negru, că gaşca noastră poate să stea separată de ceilalţi şi asta nu ne împiedică să râdem “noi de noi”.
Îşi măreşte ochii, apoi îşi încruntă sprâncenele atunci când eu o întrerup din ciugulitul ei de mică vrăbiuţă, pentru a mă îndopa cu te miri ce prostii şi E-uri. E înflăcărată de vorba: “Sunt cât o balenă”, deşi ea e slabă, “străvezie”, vorba Sandei. Foloseşte fără nici cea mai mică remuşcare rujurile mele, trusa mea de machiaj şi fondul de ten al Roxanei. E o incontestabilă luptă între ea şi Roxana pe haine şi nu se poate abţine să nu îmi ţină adevărate şi luuungi predici despre caracterul meu, despre mâncare şi despre istorie.
De Adriana aş putea să umplu pagini întregi de scris, asta ar însemna să vorbesc de toate lucrurile care mă amuză la ea, să vorbesc de tot ceea ce înseamnă ea pentru mine, să vorbesc de felul în care reacţionează ea în faţa durerii, să vorbesc de gingăşia cu care se bucură de momentele fericite din viaţa ei. Vreau totuşi, să încercuiesc cu roşu aprins toate aceste rânduri pe care le-am scris despre ea într-o gândire aparent simplă, dar atât, atât de complexă în esenţă: iubesc mult ameţeala ei veselă şi chipul ei cald. Pentru mine, pentru toţi ceilalţi, Adriana este o adevărată fată a fluturilor. Visează fluturi, vede fluturi, desenează fluturi.




Eu toamnei te asemăn tot mai mult...
ca şoapta ei, eu glasul ţi-l ascult;
Ai vocea clară ca o dimineaţă;
te-nvălui în mister ca seara-n ceaţă;
ai izbucniri şăgalnice, cochete
şi-n zâmbet - lume-ntreagă de regrete;
ai stropi de rouă ce-i ascunzi sub pleoape
şi ochii tăi în depărtări se-ngroapă;
ai nostalgii ca în amurguri, seara
şi te-nfiori ca sub arcuş - vioara;
mă ameţeşti ca vinul din podgorii
şi-apoi te duci ca vântul serii - norii...

...şi mă întreb mereu: care e doamna
care mă fascinează: tu sau toamna?
Romeo Morari - Asemănări